Există două teorii la ora de față, care într-o măsură sau alta, încearcă să explice fiecare în propriul limbaj, originea Universului, a sistemului solar și a componentelor sale, apariția vieții și în final, a omului. Prima este teoria creaționistă care spune că omul și tot ce există a fost creat de Dumnezeu. Cel de-al doilea model, modelul evoluționist, presupune că întreg universul, biologia și omul este rezultatul unei evoluții, ele dezvoltându-se încetul cu încetul, treaptă cu treaptă, element cu element până la ceea ce cunoaștem la ora de față.

Prezența stelelor pe bolta cerească a fascinat dintotdeuna omenirea. În absența unei tehnologii oamenii au presupus că acestea au fost create de ființe magice, din pură întâmplare sau poate special pentru a ne lumina nopțile. Astăzi, grație tehnologiilor existente, se știe exact cum au apărut stelele și galaxiile și care este vârsta lor.

Primul om care a încercat să determine raza Pământului a fost Eratostene din Cirena. El Știa că, în cea mai lungă zi a anului, la soltițiul de vară, în Siena, o localitate din sudul Egiptului, Soarele se afla exact deasupra capului în timp ce în Alexandria la aproape 800 km nord de Siena, formează o umbră orientată spre Nord. Măsurând lungimea umbrei și implicit, unghiul de înclinare a razei de lumină, la aceeași oră, el calculează pentru prima dată circumferința Pământului

Apoi a apărut telescopul iar cu ajutorul lui au putut fi observate cometele, constatându-se cu sunt ”altceva” decât stelele fixe. În 1600 Johannes Kepler calcilează orbitele exacte ale planetelor din sostemul solar, ceea ce se potrivește exact cu observațiile științifice. Legile lui ce descriu mișcările planetelor, au schimbat radical părerile referitoare la centrismul Pământului. Ulterior, tranzitul lui Venus prin fața Soarelui, a făcut posibilă calcularea distanței față de Soare și implicit a distanței față de celelalte planete ale Sistemului Solar.

Pentru a măsura distanța până la stele, a fost folosită o metodă, utilizată pe pământ pentru măsurarea distanțelor, numită metoda triangulației. Drept latură de bază a triunghiului este luată orbita Pământului în jurul Soarelui și măsurat unghiul sub care se vede Steaua în două zile aflate la 6 luni distanță una de cealaltă.

Așa a flat astronomul prusac Friedrich Wilhelm Bessel în 1820 că steaua binară 61 Cygnus din constelația Lebăda se află la o distanță de cca 97 de milioane de miliarde de km (1020 km) adică mai bine de 10,3 de ani lumină.Metoda triangulației funcționează însă doar pentru stele aflate la cel mult 100 de ani lumină. Așa că astronomii au inventat legi noi care să lege distanța la care se află de strălucirea lor, cunoscut fiind că stelele mai apropiate strălucesc, în general, mai puternic decât cele aflate la mare depărtare. Așa a apărut interesul pentru calculul magnitudinii unei stele și odată cu ea a distanței până la ea.

Lui Newton îi revine meritul de a descoperi prisma optică care poate descompune o rază de lumină albă, într-un spectru de șapte culori principale pe care el le-a denumit ROGVAIV de la (roșu, orange, galben, verde, albastru, indigo și violet). 150 de ani mai târziu, Joseph von Fraunhofer, descoperă liniile spectrale din Soare, utilizând a rețea de difracție.

Cu ajutorul telescoapelor, astronomii au observat că stelele sunt grupate în formațiuni mai mari, unele de miliarde de stele, pe care ei au numit-o galaxie. La ora de față, sunt cunoscute, trei tipuri de galaxii: eliptice, spiralate și lenticulare. Sistemul nostru solar face parte din galaxia spiralată, Calea Lactee, alături de alte 200 – 400 de miliarde de stele, aproape toate cu propriile lor sisteme planetare, fiind poziționată în brațul Orion, spre capătul exterior al acestuia.

În 1920, astronomul american Edwin Hubble, analizând deplasarea spre roșu a galaxiilor (efectul Dopler era deja cunoscut) descoperă că Universul se află într-o continuă expansiune și că ele se îndepărtează de noi cu viteze incredibile. Inversân direcția de deplasare a acestor galaxii și derulând filmul înapoi, spațiul însăși se contractă într-un singur punct aflat acum 14 miliarde de ani în urmă. Explozia acestui punct, a primit numele de Big Bang și reprezintă certificatul de naștere a Universului. La ora actuală, se fac cercetări pentru a descoperi și ce exista îninte de Big Bang.

Tema Big Bang-ului, expansiunea Universului, compoziția stelelor au suscitat și vor suscita întotdeauna interes nu numai pentru astronomi ci și pentru fizicieni, matematicieni, filozofi, scriitori și a altor cercetători din toate domeniile științei șau literaturii.